Putting Holes In The Happiness

In dimineatza aceea s-a trezit inaintea mea, undeva in negura diminetii, la o ora obscena, cred ca era sase.
In vis am intrezarit cum se imbraca rapid. Amiram cum petele de umbra se descompuneau sub lumina venita de la un stalp de iluminat public, pe pieptul lui. 
Cred ca am zambit. Atunci s-a apropiat de mine si cu aratatorul mainii drepte mi-a atins buzele usor: “Stt, baby, dormi, asta nu e ora de trezire pentru tine, ploua afara ” Avea dreptate. Am cazut iar in visare, cu libertate si cai salbatici alergand inspre neant in minte si multi fluturi de iubire in stomac.

Locuiam amandoi in mansarda unei case vechi, locuinta de pictor superba, dar atunci cand ploua mult si ursuz, ca atunci, picura tavanul prin vreo doua locuri. Ce conta? Noi ne iubeam. Dimineata aia avea ceva special.

Prin vis am auzit subtil cum a inceput o chitara de Rolling Stones. Zambind, am vazut printre genele intredeschise, am vazut cum a dat drumu la muzica au umplut cald atmosfera, cu chitara. Rolling Stonesii para au scos si frigul, si umezeala din mansarda. Angie, albumul din ‘74. As putea recunoaste melodia si morta – e preferata lui, e melodia lui. Sustinea ca a fost scrisa pentru el, desi nici nu stiu daca era nascut pe atunci sau nu.

Habar nu am avut niciodata cati are intr-adevar. Radea cu nevionovatia si nonsalanta unei vieti romantice, din alt timp. Nimeni nu-i putea stabili varsta, aproximarile variau enorm – de la un infantil 10 ani, pana la treapta maturitatii absolute, 30. Nu i-am cunoscut pe ai lui niciodata ca sa-i intreb in care an au creat minunatia de care sunt indragostita. Macar stiam pe ce data era nascut, intr-un 27 aprilie inflorit. El nu stia cand e ziua mea, ma prevenea cu o saptamana inainte – “Vezi ca stiu ca vine ziua ta, iti zic acum de acum la multi ani, ca sa nu uit. Vrei sa ne imbatam si sa facem dragoste diseara?”

Atunci cand l-am cunoscut, intr-un bar demodat,intr-un fel de cartier-mahala, nici nu stiu ce cautam pe acolo, statea intins pe bar, cu capul pe mana stanga, tinand in palma un pahar de tarie urat mirositoare. Pe fundal era melodia lui. Il ruga pe barman in continuu sa-i ruleze vinilul. Am ramas uimita de felul lui de a fi. Ne-am imprietenit pe loc, l-am luat cu mine la hotel. Am petrecut vreo 2 saptamani numai in ras.

Intr-o dimineata ploioasa a disparut, inainte de a apuca sa-l cunosc. De fapt, daca ma gandesc bine, nu stiam nimic despre el, noi nu faceam altceva decat sa radem impreuna. Nu cred ca ii stiam nici numele pe vreme cand disparuse. Dar s-a intors intr-o zi insorita, dupa ce mi s-a parut ca a trecut o vesnicie si va mai trece inca una pana sa-l mai apuc vedea, daca nu chiar niciodata. L-am recunoscut instantaneu desi avea ochelari de soare, stralucea in ochii mei mult mai puternic decat soarele.
M-a sarutat apasat si lung. 

Nu inteleageam exact ce se intampla atunci, in anotimul meu cu el. Eram de o fericire tampa in perioada cu el. 
Cu el eram ca un copil teribilist, ce are o jucarie unicat cu care se mandreste peste tot, cu atitudine de Zeu, in fata plebei, dar in spatiul lui ascuns zambeste rusinat de atata fericire. 
Mansarda noastra micuta in care el picta era cea mai frumoasa.

Ma trezesc pentru o secunda speriata, am visat ca l-am pierdut. Il vad la shevalet cum ma picteaza, m-am linistit, e acolo, adorm la loc zambind. Facusem dragostea, asa, pe inima goala, la prima ora a diminetii (care era de fapt vreo unsprezece pentru noi) si trebuia sa plecam prin oras, un dus rapid, in doi, ne ajungea. 

Ziua asta are ceva mai special, o simt, dar nu inteleg prea bine in somn. Vremea se raporteaza in totdeauna la el. Astazi pare sa nu – ploua fara sens. Cand el e trista si afara ploua, iar cand zambeste, parca si soarele straluceste mai puternic si trufas. Imi doresc, asa dormind, sa faca el un farmec ceva si ploaia sa se opreasca, numai pentru mine. Stiu ca poate. Ce am observat, el nu plange niciodata, nici macar daca il chinui eu, o facea cerul pentru el .Dar acum nu avea motive sa fie trist, nu avea de ce sa ploua.

Aud o melodie lenta, trista cumva in frumusetea ei, zambesc cumva incantata. Aud o miscare de usa sau mi se pare. Taraie anormal de tare si ceasul, 12 fara 5 – ora mea preferata de trezire. Vreau sa dau cu el de un perete ceva, nu-l prind bine si cade pe jos. “Inca jumatate de minut si se opreste singur”. Mai motai un pic, ma alint in plapuma. Nu stau sa ascult versurile, dar asa, prin somn, mi se par cam ciudate. Ritmul se accelereaza, multe tobe, e timpul sa ma intind si sa ma ridic din pat… “baby, baby..” nu inteleg ce mai zice, suna bine melodia. Ma frec la ochi, el nu e. Ma intorc spre geam, tot ploua marunt si sacadat, a plecat sa faca piata? El nu iese niciunde pe ploaie, nici daca e nevoit, de buna voie – in nici un caz. Poate e la dus? Nu se aude apa. Ma ridic din pat, vad pe birou un bilet 
“Baby,
Am plecat, trebuia sa fug. Sa fug de tot, sa fug de tine, nu stiu, asa simt ca trebuie sa alerg si sa ma ascund. Stii caii aia salbatici care imi plac mie, melodia celor de la Rolling Stones? Ma reprezinta.. asa sunt eu, fug cateodata, mai ales de tine. Te iubesc, dar nu stiu, trebuie sa fug. Am dus o viata dubla dupa ce ai disparut tu saptamana aia, nebun de furie si mi-am baut frustrarile. Nu erai tu de vina, eu eram. Nu ti se parea, nu erai tu paranoica, te inselasem, dar nu asa cum credeai tu. Nu stiu cum sa iti explic fara sa te mint, cum am facut-o de atatea ori. Sper sa intelegi, tu m-ai cunoscut in totdeauna si mi-ai ghicit gandurile. Dar acum, poate neasteptat, fug. Eu sunt tot raul din viata ta. Din cauza mea cred ca ai suferit cel mai mult….
Te rog, nu ma cauta, nu pot sa iti explic tot, nu acum, asteapta o luna…”

Cum adica fuge? De ce? Ce s-a intamplat? Ma invart prin camera si vad in cosul de paie o hartie verzuie mototolita,. O lovesc cu ciuda animalica de cateva ori, nu mi sar nervii. Ma enerveaza vinilul cu muzica aia calma si trista, il scot si il izbesc de perete, mii de bucati se imprastie in atmosfera. Tremur de nervi. Pun CD-ul cu Staind, melodia 5, Mudshovel, tare, foarte tare, maximum, cat se poate de tare. Iau hartia verde si sar pe ea, vreau sa fac toate hartiile din viata mea una cu pamantul, urasc hartiile in momentul asta, imi vine sa le rup in dinti. Ma asez pe pat cu capul intre palme. Imi trece prin cap melodia pe care am ascultat-o cand m-am trezit… Babe, I’m gonna… ce naiba zicea? Incerc sa adun vinilul spart sa vad numele melodiei. Vad si hartia verde, ii recunosc scrisul pe foaia pe jumatate rupta si calcata in picioare. A vrut sa imi scrie altceva dar nu a avut curaj….

“Baby,
Peste 3 saptamani ma casatoresc, prima mea prietena prima fata din viata mea e EA de care te temeai mai tare. Ne-am casatorit deja civil. Ma cheama altfel acum. Nu ma intreba de ce, nu pot sa iti explic. Nu stiu nici eu. M-a cerut si eu am acceptat, nu stiu, nu am putut s-o refuz, mi-a fost cumva frica. Nu o mai vazusem de foarte multa vreme, dar ne-am regasit unul pe altul. Ma gandeam la tine in momentul ala, dar te vedeam indepartat si iesit din viata mea, nu stiu de ce, simteam ca o iubesc pe ea. Eram certati atunci, tu te-ai refugiat in alcool, eu in bratele ei. Ea era langa mine si-mi indeplinea toate dorintele, nu e ca tine, ea ar face orice ii cer, nu m-ar contrazice niciodata, nu rade de mine, dar nici cu mine, nu imi spune niciodata ca “nu are timp sau chef momentan” de mine – dar nu iti reprosez toate astea. Te iubesc pentru ele, pentru felul cu esti, dar viata cu ea e mai simpla. Nu stiu cum sa iti explic, totul e confuz si in capul meu, nu ma astept sa intelegi. Va iubesc pe amandoua, de fapt, pe tine mai tare, dar nu puteam sa ramanem impreuna. Tu esti prea nebuna si libera pentru ce simt ca vreau acum. Trebuia sa fug…sa ma simt liber inainte de a inceta sa mai fiu, pentru totdeauna.
O sa plec inainte sa sune ceasul, o sa-ti las o melodie care am vazut ca iti place, zambeai in somn cand am mai ascultat-o. Muzica imi trece curent prin vene, ma zapaceste, nu mai stiu. E Led Zeppelin – Babe, I’m gonna leave you. Stiu ca se potriveste stupid de bine, dar considera ca tu m-ai parasit ascultand-o…
Trebuie sa fug…
…te iubesc”